Peste 5 ani am putea vedea primul șantier de construire a unor parcuri eoliene offshore în Marea Neagră, a estimat Radu Voinescu, managing partner Sol Associates, la Maratonul Economia Sustenabilă, organizat de PROFIT NEWS TV.
Operatorul concesionar al serviciului public de apă potabilă și canalizare din Capitală, Apa Nova, companie controlată de gigantul francez al utilităților Veolia, a obținut autorizația de înființare a centralei fotovoltaice de 2,7 MW, care urmează să deservească stația de pompare Sud. Potrivit unor date prezentate anterior de Profit.ro, investiția este estimată la peste 2,5 milioane euro.
Conform țintelor ambițioase pe care România trebuie să le atingă, investițiile în producția de energie regenerabilă sunt, în primul rând, o obligație, spune, la Conferința Maratonul Energiei de la PROFIT NEWS TV, Dana Daraban, director executiv, Federația Patronală a Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE). Așadar, intrarea în sistem a acestor resurse pentru producerea de energie regenerabilă depinde de investițiile care se fac în infrastructura de transport și distribuție.
Operatorul concesionar al serviciului public de apă potabilă și canalizare din Capitală, Apa Nova, companie controlată de gigantul francez al utilităților Veolia, are în derulare un număr de 4 proiecte de construire de unități de producție de energie fotovoltaică, cu putere instalată însumată de peste 3,2 MW și costuri totale estimate ce depășesc 3 milioane euro, relevă date analizate de Profit.ro.
Operatorii feroviari vor avea posibilitatea de a deveni prosumatori de energie electrică, urmând să fie compensați cantitativ de către furnizorii lor pentru diferența dintre volumul de electricitate pe care locomotivele lor îl consumă în mers și cel reintrodus în rețea prin intermediul așa-numitelor ″frânări recuperative″, prin care energia cinetică generată de frânare este convertită în curent electric.
Compania de stat Conpet Ploiești, operatorul sistemului național de transport prin conducte al țițeiului, condensatului, gazolinei și etanului, vrea să devină prosumator de energie electrică și intenționează să își instaleze panouri fotovoltaice la un număr de 5 stații de pompare țiței.
De la 1 ianuarie 2019, consumatorii casnici care și-au instalat panouri solare sau mori de vânt ar trebui, potrivit legii, să poată furniza energie electrică în rețea, distribuitorii fiind obligați să o preia. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a emis vineri, în acest sens, 3 proiecte de ordine menite a aproba regulile de comercializare a respectivei energii regenerabil, a formei contractului semnat între miniproducători și furnizori și normele tehnice aferente racordării.
Consumatorii casnici care și-au instalat unități de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 27 kW vor fi exceptați sau scutiți de la plata tuturor obligațiilor fiscale aferente cantității de energie electrică produsă pentru autoconsum, precum și celei excedentare vândută furnizorilor, a decis astăzi plenul Camerei Deputaților, care a votat, în calitate de Cameră Decizională, proiectul de lege care schimbă sistemul de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.